Revelion - Bonne Nouvelle Annee | Avion | Bucuresti | 6 zile
Datele de plecare
28.12
Orasele de plecare:
Bucuresti
Durata circuitului:
6 zile
395 €
+ 310 euro (bilet avion, transfer si transport autocar)
Supliment de single - 175 €
Reducere copil 6 - 12 ani - 25 €, pentru cazare in camera dubla cu 2 adulti.
Tariful NU INCLUDE:
Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
Excursiile optionale pentru grup de minim 25 persoane
Optionale:
(Se achita din tara, grup minim 25 persoane)
Excursie Valea Loirei - 45 € / pers.
Croaziera pe Sena - 20 € / pers.
Programul Turistic Detaliat
Ziua 1. Bucuresti - Paris
Călătoria noastră începe din aeroportul Otopeni de unde ne vom intalni cu insotitorul de grup la ora 05:30, urmad efectuarea formalitatilor de imbaracre pentru zborul Tarom RO381 cu destinatia Paris. Conform orarului de zbor furnizat de compania aeriana, decolare la ora 08:40 si sosire in Paris la ora 11:00 Dupa aterizare, imbarcare in autocarul cu care vom face un tur de oras si vom descoperi o parte dintre comorile Parisului printr-un tur panoramic de oras: cartierul de zgârie nori La Defence, L'Arc de Triomphe, Palais de Chaillot, Tour Eiffel, Şcoala Militară, Domul Invalizilor, Podul Alexandru al III-lea, Grand Palais, Petit Palais, Champs Elysees, Place Concorde. Apoi, deplasare pe lângă Opera Garnier, Galeriile Lafayette, către Moulin Rouge şi Place Pigalle. Transfer catre hotel. Program liber in Paris.
Ziua 2. Paris - Palatul Versailles
Parisul nu are nevoie de nicio prezentare: indiferent că ești la prima sau la a zecea vizită în Orașul luminilor, te simți de fiecare dată acasă. Să fie datorită peisajelor atât de cunoscute din filme, cărți sau tablouri? Să fie datorită bulevardelor largi, a cafenelelor șarmante, a frumoaselor clădiri haussmaniene, a parcurilor îngrijite sau a atmosferei unice, pline de romantism? Fiecare dintre cei peste 15 milioane de turiști care vin anual în capitala Franței are propriul său motiv!
Cei care doresc, pot opta astăzi pentru o excursie la Palatul Versailles. Impresionanta reședință a Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea, este situată la mai puțin de 20 de kilometri de Paris. Vizitatorii vor admira parcul uriaș unde se pot vedea Fântâna lui Apollo, Fântâna Latona, Oranjeria sau Pavilionul Belvedere, construit pentru Maria Antoaneta, dar și apartamentele regale din interiorul Palatului, somptuos decorate, impresionanta Sală a oglinzilor sau colecția de tablouri inestimabile. Intoarcere in Paris. Cazare la acelasi hotel.
Ziua 3. Paris – L’Ille de la Cite - Montmartre
După micul dejun, începem explorarea oraşului utilizând transportul public: L'Ille de la Cite, inima istorico-spirituală a Parisului, cu impozanta Catedrală Nôtre Dame şi Palatul de Justiţie cu delicata Sainte Chapelle. Apoi traversăm într-un tur pietonal Cartierul Latin spre Universitatea Sorbona, Pantheon şi Grădinile Luxembourg.
Moment de răgaz:
Nu te sfii să intri într-una dintre miile de brutării ale Parisului numite boulangeries, și să te bucuri de unul dintre simbolurile culinare ale Franței - croissant au beurre. Mic dejun preferat al francezilor, croasantul cu unt este un adevărat răsfăț culinar atunci când este proaspăt scos din cuptor și este preparat după rețeta tradițională.
Timp liber în renumitul cartier Montmartre pentru a admira impozanta Bazilică Sacre Coeur şi pitoreasca Place du Tertre. Întoarcere la hotel pentru cazare.
Seara, cei care doresc pot opta pentru o croazieră pe Sena cu o ambarcațiune tipic pariziană, numită bateaux mouches. În timpul croazierei putem admira Turnul Eiffel, Grand Palais, Place de la Concorde, Muzeul Orsay, Grădinile Tuileries, Muzeul Luvru, Academia Franceză și Cartierul Latin.
Ziua 4. Paris – Amboise – Chenonceau
Timp liber in Paris sau excursie optionala pe Valea Loirei. Vom explora una dintre cele mai frumoase și faimoase zone ale Franței, Valea Loarei, supranumită și ”grădina Franței”. Tărâm al artei și al istoriei, cu un peisaj mirific, străbătut de ape limpezi, Valea Loarei își vrăjește vizitatorii cu somptuoase palate renascentiste, cu cetăți și turnuri medievale, castele ca în basme, ferme fortificate, biserici, mănăstiri și catedrale. Vom avea răgazul necesar pentru a vizita două dintre cele mai frumoase și admirate castele de pe Valea Loarei: Castelul Chenonceau, așezat maiestuos pe râul Cher. Acest superb castel este cunoscut și sub numele de ”castelul femeilor”, din pricina personajelor istorice feminine care și-au lăsat amprenta asupra lui, dintre care le amintim pe Caterina de Medici sau Diane de Poitiers. Cea de-a doua oprire o facem la Castelul Amboise, construit în stil renascentist și amplasat pe platoul înalt care domină centrul Văii Loarei, păstrând neștirbită măreția secolelor trecute. Castelul Amboise comunică printr-un pasaj subteran cu elegantul conac Clos Lucé, aflat la 500 de metri, locul unde celebrul inventator, arhitect și pictor Leonardo da Vinci și-a petrecut ultimii ani din viață și a ales să fie înmormântat. Spre seară ne îndreptăm spre Paris, pregatire pentru seara de revelion. Cazare la acelasi hotel.
Ziua 5. Paris
După micul dejun puteți descoperi Parisul în ritm propriu. Recomandarea noastră este să petreceți măcar câteva ore la Muzeul Luvru, după ce în prealabil ați ales care sunt operele de artă pe care doriți neapărat să le vedeți. Nu de alta, dar, cu cele 35.000 de opere de artă pe care le găzduiește Luvrul, un vizitator ar avea nevoie de nouă luni pentru o vizită completă a acestui muzeu! Putem vedea aici unele dintre cele mai celebre capodopere ale umanității - Monalisa lui Leonardo da Vinci, Venus din Milo, Victoria de la Samotrace - dar și colecții inestimabile de artă egipteană, orientală, greacă, romană, mesopotamiană sau europeană. Luvrul este amplasat chiar în inima Parisului și este la câțiva pași de celebra Piramidă de sticlă, de Grădinile Tuileries, Muzeul Jeu de Paume, Muzeul de Arte Decorative sau Palatul Regal, așa că o vizită în această zona te va face să descoperi Parisul autentic!
Mai trebuie sa cuprindeti in itinerariul dvs. impozantul Dom al Invalizilor unde se afla Mormantul lui Napoleon Bonaparte, Muzeul d’Orsay, Centrul Pompidou cu Atelierul Brancusi si bineinteles ascensiunea in Turnul Eiffel. Pentru “copiii”de toate varstele sugeram o excursie la Disneyland.
Seara cazare la acelasi hotel din Paris.
Ziua 6. Paris - Bucuresti
Călătoria noastră se apropie de sfârșit! După micul dejun,timp liber, lasăm apoi în urmă frumoasele locuri pe care le-am vizitat și plecăm spre aeroport unde vom face formalatile de imbarcare pentru zborul Tarom RO390. Conform orarului de zbor furnizat de compania aeriana, decolare la ora 19:40 si sosirea in Bucuresti la ora 23:30.
Trebuie sa vezi:
Muzeul Luvru este la pièce de résistance a oricărei vizite la Paris. Cu trei aripi distincte, patru etaje și peste 35.000 de opere de artă - de la antichități mesopotamiene, egiptene sau grecești până la opere celebre cum ar fi celebra Monalisa a lui Leonardo da Vinci, Luvrul este cel mai vizitat muzeu din lume, peste 7 milioane de turiști călcându-i pragul în fiecare an.
Nu părăsi Parisul fără să faci măcar o scurtă plimbare în Grădinile Tuileries, cel mai vechi și important parc parizian. Creat în 1564, din dorința Caterinei de Medici, Grădinile Tuileries sunt locul în care parizienii vin să se plimbe, să se relaxeze sau pur și simplu să citească, stând pe unul dintre scaunele metalice tipice, devenite un simbol al Parisului.
AVANTAJE pentru turist:
Bonusuri
NOU! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de PELLERIN CLUB CARD
Reducere 10% la achitarea tuturor excursiilor opționale din tara, pentru posesorii de card PELLERIN CLUB CARD.
Stii ca te numesti Pellerin atunci cand toate semnele sunt de partea ta: iti place sa calatoresti in jurul lumii, sa aduni amintiri de neuitat, astepti cu nerabdare sa vizitezi locuri inedite si te hranesti cu aventura specifica fiecarui loc nou pe care il descoperi. Iar daca am aflat ca esti un calator veritabil, atunci inseamna ca meriti cu desavarsire sa faci parte din clubul Pellerin, concept creat special pentru tine. Intotdeauna Pellerin-ul se va intoarce din calatoriile sale mai bogat.
Cum poti deveni membru? Regulamentul si toate detaliile de care ai nevoie sunt disponibile in orice moment, la cerere.
Pellerin Club Card este un card nominal care se achizitioneaza contra cost (25 euro) si vine in intampinarea ta cu o multitudine de avantaje, inca de la inceput: de la asigurari gratuite (medicala/ storno sau bagaje), la facilitati acordate pentru circuitele cumparate, dar si beneficii oferite de partenerii nostri, in tara.
IMPORTANT! de stiut:
Autoritatile vamale isi rezerva dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricarei persoane care nu prezinta suficienta incredere chiar daca aceasta a obtinut acordul pentru obtinerea vizei turistice. Agentia de turism nu poate fi facuta raspunzatoare pentru astfel de situatii ce nu pot fi depistate anterior plecarii. Turistul isi asuma riscurile de a-i fi refuzata intrarea si de aceea este obligat sa informeze agentia asupra oricarui incident petrecut vreodata in afara granitelor Romaniei, precum si asupra oricarei tangente pe care o are cu statele in care are loc desfasurarea programului.
Minorii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru a fi lasati sa iasa din tara: sa calatoreasca cu cel putin un adult insotitor; sa aiba asupra lor acordul ambilor parinti (sau al parintelui care nu-i insoteste) legalizat la notariat; adultul care-i insoteste, in cazul in care acesta nu este unul dintre parinti, trebuie sa aiba cazier judiciar pe care sa-l prezinte la frontiera).
Programul actiunii poate fi modificat de catre conducatorul de grup, ca ordine de desfasurare sau se pot inlocui unele obiective sau hoteluri in functie de anumite situatii speciale.
Categoria hotelurilor si a mijloacelor de transport este cea oficiala din tarile tranzitate.
Obiectivele din tururile panoramice din program se viziteaza doar pe exterior.
Distributia camerelor la hotel se face de catre receptia acestuia; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup.
Pentru anumite faciitati din hotel sau camera hotelierul poate solicita taxe suplimentare ( minibar, seif, frigider);
In momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor.
Autoritatile locale pot solicita o taxa de genul taxei de statiune. Aceasta se va achita de catre turisti la receptia hotelurilor.
Pentru calatorie sunt necesar e cartea de identitate sau pasaportul valabile 6 luni de la data intoarcerii in tara.
Grup minim 25 pers.
Pentru a va bucura de o excursie linistita, lipsita de griji si de emotii medicale, va recomandam incheierea politelor medicale de calatorie, pentru fiecare membru al grupului de turisti participanti la circuitul turistic. Nu neglijati / evitati incheierea unor astfel de polite de asigurare, care in schimbul platii unei prime de asigurare de sub 30-40 ron va pot asigura confortul pentru ricuri medicale cu care v-ati putea confrunta si pe care nu vi le doriti mai ales intr-un periplu de asemenea anvergura. Ganditi-va la faptul ca v-ati putea intuneca o vacanta pentru care ati platit cateva sute sau mii de euro renuntand la un colac de salvare care v-ar costa cateva zeci de lei.
Asigurarea medicala de calatorie in strainatate va acopera tot ce inseamna cheltuieli medicale pe care ar trebui sa le suportati, din momentul parasirii teritoriului Romaniei si pana la reintoarcerea in tara, pentru tot felul de situatii cum ar fi accidente de circulatie si accidente de orice fel, imbolnaviri (fara agravari ale unor boli preexistente in ultimele 12 luni), urgente medicale, interventii chirurgicale, cheltuieli de cautare si salvare, etc., inclusiv repatrierea pentru cauza medicala sau de deces.
Pe clientii nostri care achizitioneaza, din timp, pachete de servicii turistice in perioada de early booking si nu numai, ii sfatuim sa-si securizeze investitia prin incheierea unei polite de asigurare storno, care acopera intreaga valoare a contractului de servicii turistice si care le permite recuperarea integrala a sumei platite in anumite cazuri expres precizate in polita, si anume:
Imbolnavirea grava brusca, neasteptata, reactii adverse la vaccinuri (numai in cazul injectiilor prescrise), vatamarea cauzata de un accident sau decesul persoanei asigurate.
Imbolnavirea grava brusca, neasteptata, vatamarea grava brusca sau decesul uneia dintre aceste persoane: partenerul de casatorie sau partenerul de viata (buletin de inscriere in evidenta populatiei de 3 luni); parintii (parinti vitregi, socri, bunici); copiii (copii vitregi, gineri, nepoti); fratii si surorile, cumnatii sau cumnatele; alta persoana specificata nominal in polita (ex. bona).
Inrautatirea grava brusca a unei suferinte (boli cronice) a persoanei asigurate, conform conditiilor generale de asigurare.
Sarcina este un eveniment asigurat daca este constatata si confirmata medical dupa incheierea asigurarii.
Concedierea neasteptata de catre angajator.
Inaintarea actiunii de divort de catre partenerul de casatorie al persoanei asigurate.
Nepromovarea unei clase terminale sau a bacalaureatului.
In cazul a pana la 7 persoane specificate intr-o polita, care au rezervat impreuna calatoria (indiferent de gradul de rudenie), este vorba despre un caz asigurat chiar si in situatia in care un anumit motiv, dintre cele mentionate in conditiile generale de asigurare, intervine numai pentru una dintre aceste 7 persoane.
In cazul in care daunele elementare sau furturile prin spargere influenteaza grav proprietatea persoanei asigurate, iar in urma acestor evenimente prezenta persoanei asigurate este indispensabila.
Concentrarea pentru serviciul militar de baza sau pentru serviciul civil in locul serviciului militar.
Avantajele rezervarilor facute prin intermediul www.vacanterezervari.ro
► Inscrieri cu un avans de doar 30% din valoarea rezervarii, platibil la incheierea contractului (cu unele exceptii in perioada de Early Booking);
► Sistem flexibil pentru plata contractului de servicii turistice, in rate;
► Platile se efectueaza numai prin virament bancar in contul agentiei sau numerar la sediul agentiei, exclusiv pe baza de factura si contract de servicii turistice;
Agentie de incredere
Urmarim satisfactia clientilor respectand legislatia nationala si pe partenerii nostri. Astazi comanzi si tot astazi primesti oferta, iar daca o accepti, tot astazi primesti documentele rezervarii.
Oferte variate
Cautam, pentru toate preferintele, cele mai variate destinatii si conditii de vacanta, din o multitudine de tari ale lumii, care sa se incadreze in orice buget previzionat.
Flexibilitate contractuala
Clientii nostri beneficiaza de un sistem de plati securizat si de un sistem flexibil de plata a vacantelor in rate, numerar sau virament bancar, cu vouchere sau carduri de vacanta.
Mereu deschisi
Orice neclaritate ati avea si orice problema ati intampina, nu uitati ca noi suntem consilierul dvs. in turism, si vom incerca sa lamurim totul in cel mai scurt si corect mod cu putinta.
